Charles şi Camilla, şi Elton John cu David Furnish”, a declarat o sursă pentru publicaţia Daily Star. Potrivit aceleiași surse, Angelina și Brad “vor o ceremonie discretă. Nu au ales încă o dată, dar intenţionează să o facă atunci când prind o zi liberă de la filmări şi să se căsătorească fără surle şi trâmbiţe”, a explicat aceeaşi sursă.
Brad Pitt, în vârstă de 48 de ani, şi Angelina Jolie, în vârstă de 37 de ani, filmează în această perioadă în Marea Britanie următoarele lor proiecte cinematografice: “The Counselor”, respectiv “Maleficent”. După cununie, Brad și Angelina vor pleca în sudul Franţei, unde îşi vor petrece luna de miere în reşedinţa lor de lux, Chateau Miraval din Provence, informează femalefirst.co.uk.
Cei doi actori s-au logodit în luna aprilie a acestui an, după o relație care durează de mai bine de șapte ani, şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Sursa: Stiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu