Asta, după ce, ieri seara, imediat după
proiecția pentru presă, nimeni altul decât Michel Ciment, cunoscutul
director al revistei Positif și președinte de onoare al Fipresci
(Federația internațională a criticilor de film) îmi adresa aceleași
cuvinte. Ca bun francez, desigur că domnia sa socotește că De rouille et
d os al lui Audiard este, până la ora asta pe primul loc, dar nimic nu
mă împiedică să i-l contrapun pe Mungiu. Abia mâine vom afla locul pe
care îl ocupă la bursa cotațiilor publicate de cele două reviste, Screen
International o echipă de critici din toată lumea și Le Film francais,
cu juriul său alcătuit numai din profesioniști in țara gazdă. După cum
tot mâine mai exact la noaptem pe net vom putea citi și cronicilemarilor
ziarem cele care contează cu adevărat, Le Monde, Liberation.Deocamdată,
ceea ce ne-a mângâiat urechile este deajuns.
Da, Cristian Mungiu,
deținătorul Palme d Or de acum cinci ani semnează un film intens și
care dă de gândit, poate mai mult deât 4,3,2, cu care va fi inevitabil
comparat. Dar așa cum cfreația anterioară nu era o poveste despre
avortul clandestin în epoca Ceaușescu sau nu numai nici Dupa dealuri nu
este doar reluarea în termeni cinematografici a cazului Tanacu și a
îndelung dezbătutei exorcizări. Despre libertatea interioară, despre
dreptul la ea al oricărei ființe umane, despre nevoia de dragoste și de
ocrotire, mai ales a celor singuri pe lume, amenințați să fie aruncați
sub cerul liber al indiferenței și al ipocriziei, precum cele două fete,
Voichița și Alina, crescute într-un orfelinat și ajunse într-o
mănăstire.
Ce drum să-ți alegi în viață ? Unul care
să fie al tău, cu orice preț, și încă din primele cadre o vedem pe una
dintre eroine croindu-și drum prin culoarul îngust format de mulțimea
abia coborâtă din tren, pe care o despică precum un crucișător, mergând
împotriva valului uman. Splendidă plasare a filmului sub semnul energic
al voinței de a fi liber, cu îngerul din tine sau de lângă tine, opțiune
instinctivă, tragic plătită.
Conferița de presă, prima de când s-a
deschis Festivalul de Film de la Cannes a durat o oră și câteva minute.
Un record. Mult pentru uzanțele locului. Cele mai multe întrebări nu
au ocolit comparația cu 432, drept care Mungiu a trebuit să reia
invitația lansată și în Caietul de presă, aceea de a-l privi
independent. Este oare un film despre intimitatea prieteniei între duă
fete ? « Nu, nu este neapărat despre prietenie, ci despre dragoste,
orice fel de dragoste ». În filmul celălalt criticați comunismul, acum
religia. « Încec să nu critic pe nimeni. Un film nu are capacitatea de a
vorbi despre întreaga societate.
Cred că mai degrabă este vorba despre
superstiții decât despre religie ». Nici de data aceasta nu ați folosit
muzică. « Nu trebuie să-i spui spectatorului când să fie emoționat și
când nu. Montajul îți arată ce ete important ». Nu spuneți cine este
vinovat și cine nu. « Nu spun nici cine este salvat în film. Va polariza
opiniile și asta este bine ». Ați lucrat tot cu Oleg Mutu, directorul
de fotografie al lui Serghei Lojnitza, și el în competiție. « Nu,
Lojnitza lucrează cu operatorul meu, noi colaborăm mai demult ».
Ați făcut un film despre dragoste sau
despre fatalitate ? Mă opresc aici, pentru că După dealuri nefiind
cunoscut cititorilor, am intra în ceața subtilităților analitice pe care
nici un autor nu și le dorește la o primă întâlnire, orice am face, pe
fugă. Cu atât mai mult cu cât, peste două ore, urma să aibă loc
spectcolul de gală. Stranie programare: un deținător de Palme Or,
selecționat în competiție, urmează să urce pe covorul roșu la 15,30, ora
obișnuită a premierelor de gală, 19, fiind atribuită unei pelicule cu
gangsteri, Lawless, de John Hillcoat. Onorabilă în genul ei și atât.
Nimeni nu a putut să ne spună de ce. Sper ca Mungiu să fie răzbunat.
Sursa: Stiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu